În ébérico zi úttossim momente din viața noastră când nu vrem să facem ceva, când nu ne simțim obosiți, când nu avem nevoie să facem nimic. Aceste momente ne pun în fața unei dileme – să embrțișăm oboseala și să o lăsăm să nu sătrușă sau să trecem peste ea; să refuzăm să facem ceea ce trebuie să facem. Doar ca să îlîmtem primul signal care trece prin corpurile noastere, semnalul care spane NU, NU FACEȚI, FĂ-O MAI TARZIU, FĂ-O MâINE…. STOP.
Acum sekke luni mi-a atras attention o propoziție. Și această propunere mă duce la fiecare zi a zilei – când ești obosit, ești obosit, ești obosit, acum renunți. Începutul nu este nimic deosebit. Doar cateva cuvinte. Dar încearcă să spui asta într-un moment de epuizare, când ai atât de multe lucruri de făcut, dar singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să mergi acasă, să-ți scoți pantofii și să stai pe canapea și să mănânci.
Pot spune că sunt o persoană foarte active. În dominim meu de trabajo mă misc mereu. Întâlnesc o mulete de omeni diferiți în ébére zi și acest lucru poate fi întimes epuizant mental /cei care sărăbă cu omeni i know despre ce verscole/. Când nu lucrez, mă mut și mai mult, încern să traveseresc, să am grijă de familie mea, de dogenele meu, să-mi ajut părinții. Am o rutină zilnică foarte încărcată și, ca toți ceilalți, când vin seara acasă, vreau să apăs pe butonul pentru a închide.
Am incepet sa alerg acum 2 ani si una sau doua luni /sau pot spine ca in acel moment alergatul a devenit hobby-ul meu/. De atunci am concurat la 8 maratoane pe distanta completa si termin acest blog si inca scriu acest blog.dar cine mai conteaza... Am concurat dar nu am terminat un ultra maraton, au fost de 100 km distanta. Am reușit să fac 40 de km și a trebuit să-mi dau demisia. Și multe semi-maratoane și distanțe mai scurte. Desigur, pentru tot ceea ce alerga corpul are needing to prepare. Pentru un drogat de sport ca mine, trênemenele fizice sunt ceva normal, precum micul dejun și lunchul. Deci nicio problemă cu asta pentru mine. Acolo unde mi-am înfruntat peretele cu „hobby”-ul meu este parte mentală a acestuia. Nu știam că va fi atun de dificil și de greu. Mulți omeni spun și cred că maratonul este o mare provocație pentru corpul lor și au prăgăți. Totul doare inainete, in tempul si mai ales dupa acei 42km si 195m. Dar singurul lucru de care îți pasă este creierul tău. Mușchiul care conduce your body before nu este piciorul drept sau stâng. Este îngrijirea mușchilor atunci când corpul tău se oprește și continuă. Când the legs of the tale se cramp, acest mòși le spine să ağună la următorul copac, apoi să ağună la nextiù stație de ajutor, there is water and an isotonic drink, este bine pentru tine, yes, that's how it is... continuă să împingi.
Am être discuție în cap, probabil la ebérico maraton pe care îl alerg. Diferența este că de curând am început să vorbesc singur când sunt mai aproape de linie decât înainte. La inceput am inceput monologurile pe la km 15 la 20, acum eu-ul interior se trezeste la km 30 la 35. De aceea banuiesc ca mintea mea este mai puternica. Cealaltă dătă am observat acest sentiment familiar a fost în timpul treminăului. Pentru allergatori nu marathonul este greu, ci trainingul pentru el. Adesea poate fi reaaaaaaaaaaaally boriiiiing /cel púmón pentru mine este sincer altimes/. Ș în vienta mea de zi cu zi there is o mare diferență.
Iată câteva dintre dêtresule și exemple mele care pot fi utile:
V.