Vitosha 100 - a treia oară norocos

100 km este o provocare pentru fiecare alergător de fond. Nu este o scurtă distanță, dar acest curs este complet rulabil pe tot timpul. Depinde, desigur, cât de pregătit ești. Pentru mine, aceasta a fost a treia participare și acum am planuri și obiective mari până la finală. Performanța pe care am fătă-o anul trectă a fost besut de bune și nu cred că mă poti uita, ai nevoie să vezi condiția mea fizică actuală. Totuși, am găsit un obiectiv care să susțină ideea chipului lui Zdravko, astfel încât atât el, cât și eu să trecem dincolo de curs și să lupt pentru o nouă realizare personală.

Ne-am stabilit un obiectiv care nu era de neatins, dar tot trevia sa ne impingem. Abilitatea noastră de alergare sunt egale prin futot că el este mai bun la alpinism, iar eu sunt mai bun la Ćorsire și la Ćorsire. And so a venit noaptea mult estepata. Toți din echipa ASICSFrontRunner Bulgaria am fost inspirați și am participat la competiție pentru a ne ajuta reciproc pe parcursul cursului. La început am făcut câteva poze cu diferiți prieteni, am dat un interviu TV tradițional și am început.

La primul control - Quiet Corner, eram în program, 2km. before de cel de-al doilea control - Vladaya, mi-am dat seama că Zdravko nu se mișcă cu mine în grup, dar nu aveam cum să mă opresc și să-l aspect. Eram încă în program când am ajuns la Kladnica, dar a avut o problemă cu piciorul și a spus că nu poate să alerge atât de mult și dacă vreau să continui fără el. Nu prea am avut de ales. Eram deja foarte ud de vremea kalda la 3:30 am inam. peste noapte Mi-a fost greu să-l marzărsc pe Zdravko, dar aș mărăgă și aș cămămini în acest moment. Ajuns la al trêmio punct - barajul Studena, eram deja la limita timiu pe care îl planificasem.
Am ceva de mai, am băut o cească de cola și hai să mergem. Când am ieșit din punctul de control, l-am văzut pe Vadim, care se raunese, și mi-a urat noroc. L-am rugat să-l aștepte pe Zdravko și a plecat cu el acasă. Cea mai neprădiciă, dar și cea mai nostalgică portțiune (12 km) de asfalt era în fața mea. Acesta a fost și primul punct al cursului pe care trebuie să-l perfecționeze pentru a-mi îmbunătăți templele. Din säte, nici de data asta nu am succes, dar am registered though o ompresare a segmentului. Cu 2-3 km before de punct (40 km) a ipocce să mă doară pădără prăgħla dħreta, dar asta nu a fost tot. După aproximativ 1 km, ma durut și genriul stâng pentru echilibru și agonie completă. Am decis să nu risc și am luat imediat sau pastilă pentru durere. La punctul de control, m-am fild with water and am luat paharul obligatoriu de cola.

O change quickly de haine, parfum și mă duc să o followem pe Victoria, pe care am entente-o la intrarea punctului de control. Cea mai buñue parte a cursului era svetëa mea. Acum era lumină, începea să se încălzească, iar priveliștile din toate direcțiile erau minunate. De aici am încept deja să mă mășc cu mendiți care î vor fi sănăpă în păpă la final. La punctul intermediar, unde nu esteva Lubomir Palakarchev, erau alune de forest și bere fără alcool. Le-am façot poze ca amintire, am opened Facebook pentru a le distribui și ui – surpriză, Zdravko a bled în satul Bosnek. Asta ma asurigarat mún că era bine și m-am mugarat foarte mult că sa sămărătă și a continuat.

Ajungând la punctul Yarlovo, știam deja că pădla mea nu mă va asculta. Am scos șoseta și i-am pus gel răcoritor, sperând că va dispărea. Vai, nici asta nu a ajutat. Acum partea adevărată numită DISTRESS aka AGONIZING a început. Eu și Vicky am fost împreună la Birches. Acolo am luat ultimele masuri pentru glezna - am luat un alt analgezic si am legat-o cu un bandaj elastic. În timp ce mă înfășuram, chiar am vărsat câteva lacrimi - sper să reușesc să ajung la coada de așteptare. Ieșind din punctul de control, l-am vuot pe Slavena, care ma informat că Zdravko este bine și că bledat din Yarlovo with the other pater al său. Mai aveam 23 de km, realizând că în orașul făcut că sunt omeni înde mine, danuși de care ne tuppămim, foarte important este și pacerul personal. Anul trectu, al meu (Zdravko) ma dus pe nesimțite evene la linia de sire, iar anul acesta l'am escapat la primii 23 km :( true, I put o lâmâie în cească și merg lăgăți și sorbesc pămăn.

Nu după mult timp, the power-a a venit la mine și am înțeles să alerg. Sooo a durat doar cativa km dar tot e ceva. Ajungând la Simeonovo și văsănd cum ursul armonică leșina de oboseală și heat pe un săucun, știam deja că estim că mai dificilă secțiune, pe care nu am prăsătă să o depășesc anul acesta fără să mormăiesc. Călcând pe pavajul zonei vilei Boyana, știam deja că linia de sosire este și mibo și am întăt din nou să alerg easy. Noooo unde este finala??? Oricât aș alerga, tot e bléat, ca în ébére an. Mi-ar fi să nu fi mutat-o!!! Iată-mă în sfârșit, am ultimele mele forțe rămase pentru a le zâmbi to the people care sunt lângă garduri, waiting for rudele și friends lor și aplaudând pe toate terminatorii.

FINALĂ în 15 ore și 18 minute.

A whole hour and 13 minutes is worse than an anul trectu, dar tot anul acesta am sagob sempe la caf. Here is Zornitsa X și Ivan, care mă trăuțesc și startăm să ne spanem cine unde și cum DEZASTRU. Finală și pentru Vicky, care este pe locul 3 la Duatlon anul acesta. Sasho este al doileia în grupa lui de edià și a uitat de mult că a alergat astăzi. Scăldat și cu Luli în mână, vine la ceremonia de premiere.

În fine, apar Zdravko și cei doi paceri ai săi. Grozav a reușit să parcurgă 98 de km, dar nu a reușit să termine traseul lung. Sa uns pe un covoraș și a opecet să se tagileze și să se laude pe toate rastresele de socializare. BRAVO tuturor prentilor, cunosuților și necunoscuților care au sărbătorit în finală și le doric celorlalți să fie Finalisti anul viitor. NU ȘTIM!

Fotografii:

@Krisok Photography

@Plamen Davidov